sâmbătă, 25 august 2012

Români celebri-am preluat acest articol de pe net.Nu e al meu, dar mi se pare important sa il transmit mai departe.

ROMÂNI CELEBRI ... DAR NECUNOSCUŢI ÎNCĂ



Putem observa cu stupoare cum chiar unii români afirmă despre locuitorii acestei ţări că ar fi doar nişte „barbari” încă de pe vremea dacilor, care n‑ar fi ştiut nici măcar să scrie (cum prezintă în unele articole „Academia Caţavencu”) şi că românii sunt şi acum „codaşii Europei”! Astfel de afirmaţii pot fi semne de incultură crasă sau, de cele mai multe ori, de rea‑voinţă, ce apare ca un rezultat al oportunismului unor ziarişti care nu urmăresc altceva decât banii care vin din Vest sau de la Est.

Şi pentru că autorii celui mai popular dicţionar occidental ‑ Larousse ‑ nu vorbesc deloc de români ca naţiune importantă pentru dezvoltarea civilizaţiei umane, vom prezenta o serie de inventatori de marcă originari din România, sau personalităţi mondiale de primă mărime care aparţin acestui neam, dar care din păcate nu sunt cunoscuţi, deoarece se pare că mass‑media românească este mult mai preocupată de cazuri stupide care nu au nici o valoare umană şi naţională.



* Rachetele expediate de la Cape Kennedy şi aripile „Delta” au fost inventate la Sibiu încă din 1555! Onest, Robert Charroux a semnalat acest eveniment, cu toate amănuntele necesare şi cu o firească uimire că „istoria oficială” a „reuşit” să‑l neglijeze… Racheta spaţială cu trei etaje de carburant solid („model Cape Kennedy”) a fost inventată în 1529 şi trimisă în spaţiu cu succes în 1555, în prezenţa a mii de spectatori. Performer: Conrad Haas, şeful Depozitului de Artilerie de la Sibiu (1550‑1570). Această informaţie şi următoarele provin dintr‑un vechi manuscris descoperit de prof. Doru Todericiu, în 1961, la biblioteca din Sibiu. Lista invenţiilor menţionate în manuscris conţine: rachetă cu două etaje de ardere (1529); rachetă cu trei etaje (1529), baterie de rachetă (1529), căsuţă zburătoare (1536), experimentarea principiului arderilor necesare la racheta cu mai multe etaje (1555), utilizarea aripioarelor de stabilizare având forma literei delta (1555)…

„Căsuţa zburătoare”, propulsată în aer de rachetă, nu era nimic altceva decât anticiparea cabinei spaţiale folosită de cosmonauţi începând cu anii 50!… În lucrare erau menţionate şi pulberile lui Ioan Românul din Alba Iulia.

* Radioactivitatea artificială a fost descoperită de o savantă de la Facultatea de Ştiinţe Bucureşti, şi însuşită apoi de Marie Curie (de origine iudaică) şi întrebuinţată pentru distrugere.

Cerând un grad superior la facultate, savanta româncă îi scria regelui Carol al II‑lea:

„Numirea mea s‑ar putea face pe aceeaşi cale excepţională ca şi a domnilor recomandaţi de dl. Perrin, ca o recompensă a descoperirii radioactivităţii artificiale, care este a mea şi de al cărui fruct s‑a bucurat d‑na Joliot‑Curie, recomandată de însuşi dl. Perrin pentru Premiul Nobel. (…)Domnul Decan al Facultăţii de Ştiinţe şi o parte din profesori mă sacrifică pentru a nu‑i nemulţumi pe dl. Perrin şi pe soţii Joliot‑Curie, de care, zic dumnealor, au nevoie.”

Veşnicile „plecăciuni” faţă de cei de afară, bogaţi, deci deştepţi şi merituoşi! Nedreptăţita savantă înfiinţase din proprie iniţiativă Catedra de Radioactivitate de la Facultatea de Ştiinţe Bucureşti…

* 1827 ‑ Petrache Poenaru (secretarul lui Tudor Vladimirescu) ‑ este inventatorul stiloului (tocul rezervor).

* 1858 ‑ Bucureşti ‑ primul iluminat cu petrol al unui oraş din lume şi prima rafinare a petrolului.

* 1880 ‑ Dumitru Văsescu ‑ construieşte automobilul cu motor cu aburi.

* 1881 Alexandru Ciurcu ‑ obţine un brevet din Franţa prin care prevede posibilitatea zborului cu reacţie.

* 1885 Victor Babeş ‑ realizează primul tratat de bacteriologie din lume.

* 1886 Alexandru Ciurcu ‑ construieşte prima ambarcaţiune cu reacţie.

* 1887 C. I. Istrate ‑ Friedelina şi franceinele.

* 1895 D. Hurmuzescu ‑ descoperă electroscopul.

* 1899 C.I. Istrate ‑ o nouă clasă de coloranţi.

* 1900 Nicolae Teclu ‑ bacul cu reglarea curentului electric şi gaz.

* 1904 Emil Racoviţă ‑ biospeologia

* 1905 Augustin Maior ‑ telefonia multiplă

* 1906, 18.03 ‑ Traian Vuia ‑ avionul cu tren de aterizare pe roţi cu pneuri; cu „Vuia I” acesta reuşeşte prima decolare fără să folosească nici un mijloc apărător, numai cu aparate aflate la bord (în fapt, primul avion din istorie).

* 1906 A.A. Beldiman ‑ aparatul hidraulic cu daltă de percuţie pentru sondaje adânci.

* 1908 Lazăr Edeleanu ‑ prima rafinare în lume a produselor petroliere cu bioxid de sulf.

* 1908 Acad. Nicolaie Vasilescu ‑ Karpen ‑ „pila Karpen”, care funcţionează încă, neîntrerupt, de aproape 100 de ani!

* 1910 iunie ‑ Aurel Vlaicu ‑ lansează primul avion din lume fuselat aerodinamic.

* 1910 Tache Brumărescu ‑ maşina de tăiat sulf.

* 1910 Ştefan Procopiu ‑ efectul circular al discontinuităţilor de magnetism.

* 1910 Gh. Marinescu ‑ tratamentul paraliziei generale.

* 1910 ‑ Henri Coandă reuşeşte primul zbor al unui avion cu reacţie (fabricaţie proprie).

* 1910 Ioan Cantacuzino ‑ „fenomenul Cantacuzino” (aglutinarea unor microbi).

* 1913‑1916 Ioan Cantacuzino ‑ vaccinarea antiholerică (metoda Cantacuzino)

* 1916 D. Danielopolu ‑ acţiunea hipertensivă a digitalei

* 1918 Gogu Constantinescu ‑ întemeiază o nouă ştiinţă: sonicitatea.

* 1920 Emil Racoviţă ‑ pune bazele Institutul de Speologie Cluj (primul din lume)

* 1920 ing. Gheorghe Botezatu ‑ a calculat traiectoriile posibile Pământ ‑ Lună, folosite la pregătirea programelor „Apollo” (al căror părinte a fost sibianul Herman Oberth); el a fost şi şeful echipei de matematicieni care a lucrat la proiectul rachetei „Apollo” care a dus primul om pe Lună (ca un fenomen de sincronicitate Apollo a fost unul dintre Gemenii Divini…)

* 1921 Aurel Perşu ‑ automobilul fără diferenţial, cu motor în spate (de forma „picăturii de apă”)

* 1921 Nicolae Paulescu ‑ descoperă insulina; pentru că era un anti‑mason virulent, Premiul Nobel l‑au primit canadienii F. Banting şi J.R.J. McLeod pentru această descoperire…

* 1921, decembrie Ştefan Procopiu ‑ Fenomenul Procopiu (depolarizarea luminii)

* 1922 C.Levaditi şi Sazevac ‑ bismutul ca agent terapeutic împotriva sifilisului.

* 1925 Traian Vuia ‑ generatorul de abur cu ardere în cameră închisă şi cu vaporizare instantanee

* 1930 Elie Carafoli ‑ avionul cu aripă joasă

* 1933 Henri Coandă ‑ aerodina lenticulară (farfuria zburătoare)

* 1938 Henri Coandă - efectul Coandă

* 1938 Henri Coandă ‑ discul volant.

* 1952 Ana Aslan ‑ gerovital H3

O sincronicitate uimitoare a fost sesizată de unele persoane: vehiculul descris de profetul biblic Ezechiel a fost asemuit cu ingenioasele centuri zburătoare testate de americani în 1961, dar, deşi americanii au fost creditaţi ca autori ai invenţiei, adevăratul inventator este Justin Capră care, în 1958 a proiectat, realizat şi zburat cu un astfel de aparat. Acum, acest aparat a fost îmbunătăţit şi este folosit (cu o autonomie de 30‑40 minute) pentru salvarea rapidă de pe platformele marine şi pentru supravegherea zonelor forestiere.



Un crater de pe lună poartă numele lui…Spiru Haret

Aceasta deoarece savantul român a demonstrat că axa mare a elipsei pe care se deplasează Pământul în jurul soarelui este de o mărime variabilă, creând premisele de bază ale astrofizicii moderne.

Mai putem semnala existenţa unor personalităţi, adevăratele “vârfuri de talie universală” apărute dintre minorităţile din România, în toate domeniile. Un exemplu de prim rang: prof. Herman Oberth, un sas din Sibiu, considerat „părintele navigaţiei spaţiale”şi, de asemenea, profesorul lui Werner von Braun, şeful programului rachetelor americane „Saturn”.

O altă idee propagată destul de puternic în societatea românească de astăzi este că, deloc mândri cu originea lor, unii dintre români afirmă că toate aceste prilejuri de mândrie naţională ţin doar de domeniul trecutului, că România de astăzi ar fi… o „ţară bolnavă”, fără civilizaţie, fără personalităţi marcante, ea fiind mereu „codaşa Europei”

Pentru a contracara astfel de teorii negativiste, menite să‑i ţină pe români „la locul lor”(şi depărtându‑i de tradiţia şi sufletul neamului românesc), teorii stabilite de cei ce se doresc “Atotputernicii Lumii” , Iluminaţi, sau francmasoni, vom oferi şi o serie de realizări ale geniului românesc ale ultimilor ani:

Dr.fiz. Eugen Pavel, de la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele, a realizat un CD‑ROM (din sticlă) cu o capacitate de stocare de 15.000 ori mai mare decât a unuia obişnuit. Pe 5 astfel de CD‑uri ar putea fi stocată întreaga Bibliotecă a Academiei Române, iar informaţiile ar putea rezista…5.000 de ani!!! În noiembrie 1999, invenţia sa a fost premiată cu medalia de aur la Salonul Mondial al Invenţiilor „Bruxelles Europa”, iar autorul doreşte cu orice preţ producerea de serie în România. Dar forurile din România întârzie la nesfârşit formalităţile…

‑ Constantin Pascu a realizat în anul 2000, în premieră mondială, un aparat care purifică aerul în spaţiile de locuit: distruge bacteriile din aer, reţine praful şi fumul de ţigară, atmosfera devenind „ca în salină sau pe litoralul marin”. Instalarea acestui aparat costa atunci doar 480.000 lei!…

‑ Petrică Ionescu este cel mai important regizor de operă după Zefirelli (afirmaţie făcută de George Astaloş, în ian.2001)

‑ România a câştigat Campionatul Mondial de bridge (considerat de mulţi drept cel mai inteligent joc de cărţi) pe Internet, în 16.11.2000 (107‑75 cu SUA în finală).

‑ Hackerii români sunt consideraţi printre cei mai buni (şi mai periculoşi) din lume. „Distracţia” (conform declaraţiei lor, ei nu fură informaţii, ci doar doresc să îşi dovedească … valoarea) celor „5 magnifici de la Răsărit” a obligat CIA să trimită o delegaţie la Bucureşti… Printre site‑urile “sparte” de ei: US Army, US Air Force, US Navy, NASA, Coast Guard, departamente federale, etc…



‑ La salonul invenţiilor de la Geneva (aprilie 2001), România s‑a clasat pe locul I în privinţa numărului de premii obţinute şi pe locul II (după Rusia) ca număr de invenţii prezentate. Adică a luat premii pentru toate cele 62 de invenţii prezentate (22 premii I; 18 premii II; 22 premii III)!! Delegaţia română s‑a mai întors de la Geneva şi cu 4 premii speciale din partea delegaţiilor altor ţări, un premiu de creativitate (pentru Ionuţ Moraru ‑ invenţia „Biomer”), Medalia expoziţiei şi Diploma salonului pentru contribuţia excepţională în promovarea invenţiilor.

‑ Prof. Ştefania Cory Calomfirescu a primit medalia de aur a mileniului din partea Universităţii Cambridge (ian. 2001), fiind aleasă şi în Consiliul Director al prestigioasei instituţii britanice. Posesoare a două certificate de inovator, autoare a 8 tratate de neurologie, Şefa Clinicii de Neurologie din Cluj‑Napoca este primul medic din lume care a scris un tratat despre edemul cerebral. În plus, medicul român a primit şi medalia de onoare a mileniului din partea Institutului Biografic American, fiind numită şi în conducerea acestei unităţi.

‑ Dr. Maria Georgescu, eleva prof. Ana Aslan şi director al institutului cu acelaşi nume, a avut o serie de pacienţi celebri: Charlie Chaplin, Leonid Brejnev, Iosip Broz Tito, J.F.Kennedy, Charles de Gaulle, preşedinţii Suharto şi Ferdinand Marcos, generalul Augusto Pinochet (1993), prinţul Agacan (cu soţia), contele Olivetti, contesa Zwarowskzy, etc.

‑ La olimpiada internaţională de matematică de la Washington (iulie 2001), elevii români au obţinut o medalie de aur, două de argint şi trei de bronz. Ei sunt din Galaţi, Arad, Vâlcea şi Constanţa. Participarea la olimpiade internaţionale de matematică şi fizică: 500 de elevi din 83 de ţări…

Mihai Manea, medaliatul cu aur (din Galaţi) are, la 18 ani, un palmares impresionant: medalii de aur timp de trei ani consecutiv la internaţionale şi Balcaniadă… Fireşte, el a fost „racolat” imediat de americani, optând pentru Universitatea din Princetown (SUA)…

‑ Ştefan Cosmin Bucă, Maria Popa şi Mihai Ivănescu au fost nominalizaţi, în vara anului 2001, pentru Premiul Nobel de către instituţii din SUA! Primul este student la Economie, ceilalţi participă la programe în colaborare cu NASA.

‑ Nicu Mincu din comuna Iveşti (Galaţi) vindecă diverse boli cu leacuri şi ceaiuri preparate din 170 de plante. La 81 de ani, arată ca la 50, pentru că, spune el, a descoperit un (secret) elixir al tinereţii…

‑ România este pe primele locuri în lume la… exportul de inteligenţă. De exemplu, la „Microsoft”, a doua limbă vorbită este româna, iar la NASA mulţi dintre specialiştii de prim rang sunt tot români…



‑ Radu Teodorescu este proprietarul celei mai renumite săli de gimnastică din SUA (Manhattan ‑ New York). Emigrat în 1972, a ajuns cel mai celebru profesor de fitness de peste Ocean, printre clienţii săi numărându‑se Robert Redford, Cindy Crawford, Candice Berger, Susan Sarandon, Mick Jagger, ş.a. Celebrele casete video‑lecţii de fitness produse de Cindy Crawford începând din 1992 au fost realizate împreună cu antrenorul său, Radu Teodorescu, care doreşte să înfiinţeze în România primul institut din lume de pregătire a profesorilor de educaţie fizică în fitness pentru adulţi…

‑ Nicolae Bălaşa (39 de ani), un inginer mecanic din Dolj, socoteşte mental mai rapid decât calculatorul (înmulţiri, împărţiri, ecuaţii de gradul II, radicali de ordinul III şi IV)! Fost inginer la Uzina Mecanică Filiaşi, din 1994 Nicolae Bălaşa este actualmente şomer…

‑ Ion Scripcaru, strungar şi lăcătuş mecanic din satul Uzunu (Giurgiu) nu găseşte de 4 ani, 15.000 USD pentru a‑şi realiza invenţia epocală (până la proba practică): motorul care nu consumă nimic! Acesta ar trebui să funcţioneze pe baza gravitaţiei, fiind în fapt „instalaţie mecanică amplificatoare de putere, capabilă să transforme forţa statică gravitaţională în lucru mecanic”. „S‑ar închide toate centralele nucleare”, spune el. Numai că OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci)a refuzat să‑i breveteze invenţia în lipsa unei machete funcţionale, doar pe baza schiţelor. Petre Roman şi Ministerul Cercetării şi Tehnologiei l‑au tratat cu indiferenţă (1997), iar sponsorii nu se înghesuie (ca şi statul) să‑i asigure cei 15.000 USD necesari…

‑ Sandu Popescu din Oradea este primul fizician din lume care a reuşit teleportarea unei particule. O aplicaţie a acestei invenţii: criptografia, transmiterea mesajelor secrete. Acest eveniment epocal a avut loc în 4 iulie 1997, în laboratoarele din Bristol (Anglia) ale celebrei firme „Hewlett Packard”. Pe vremea lui Ceauşescu, Sandu Popescu a reuşit “performanţa” de a fi şomer în România…

‑ Ioan Davidoni (52 de ani), un bănăţean sărac material dar bogat în idei geniale, este un exemplu relevant pentru modul în care ne pierdem cea mai mare bogăţie: inteligenţa şi inventivitatea. Angajat al fabricii de sticlă din Tomeşti (Timiş), pentru care a realizat, în câţiva ani, 45 de invenţii şi inovaţii, el a fost disponibilizat când a îndrăznit să‑şi ceară drepturile (o parte din cele 4,3 miliarde de lei economii aduse fabricii la nivelul anului 1995, adică… de 4 ori greutatea sa în aur!) şi apoi a fost reangajat ca muncitor… „din milă”!! Ulterior, Ioan Davidoni a mai realizat două invenţii de excepţie: un recuperator de peliculă de ţiţei şi pantofi magnetici antistress ce pot asigura o longevitate de peste 100 de ani… Prima invenţie valorează miliarde de dolari în Vest, a doua a înregistrat‑o inutil la OSIM, pentru că atât chinezii cât şi americanii i‑au furat şi folosit invenţia cu un profit imens. De exemplu, în SUA s‑au vândut peste 10 milioane de perechi, cu un profit de peste 1 miliard de dolari… În acest timp, statul român ignoră în continuare o invenţie, într‑adevăr de miliarde…

‑ Anonim născut la 14.11.1902, în Câmpina este redescoperitorul tratamentului cu lumină. Prietenul său, Albert Einstein l‑a avertizat: „Eşti un visător. Cine crezi că o să‑ţi permită să distrugi întreaga industrie farmaceutică şi să revoluţionezi medicina?” Mai târziu, Elena Ceauşescu i‑a propus, prin intermediari, să‑i cedeze invenţia… Până la urmă, avea să ajungă prioritatea neuropatologului Peter Mendel, ca atâtea alte invenţii româneşti „pierdute” în străinătate …

- În 1991, Carol Przybilla a înregistrat la OSIM brevetul unui aparat bazat pe invenţia sa mai veche, neconcretizat nici până acum. Între timp, principii incluse în tehnologia aparatului au fost utilizate în realizarea hiperboloidului inginerului rus Garin, cu aplicaţii militare malefice…

C.P. Carol Przybilla a mai realizat şi alte invenţii deosebite: turbină cu combustie internă (1958, vândută de statul român firmei General Motors), termocompresor frigorific cu circuit închis (1959), motor eliptic, fără bielă (vândută Japoniei şi folosită în celebrele motociclete japoneze), armă defensivă antitanc (anii `90).

‑ Justin Capră este un inventator celebru al României, din păcate mereu tratat cu indiferenţă (chiar ostilitate) de autorităţile statului, condiţii în care nu e de mirare că unele din invenţiile sale (de miliarde de dolari) i‑au fost pur şi simplu furate de americani…

În 1956, la nici 25 de ani, Justin Capră a inventat primul rucsac zburător, un aparat individual de zbor. După 7 ani în care „semidocţii savanţi” l‑au tratat cu dispreţ pentru că era doar tehnician şi nu inginer, în 1963, americanii Wendell Moore, Cecil Martin şi Robert Cunings au preluat invenţia din România şi au lansat‑o în fabricaţia de serie…

În 1958, Justin Capră a realizat prima variantă a rachetonautului, cu care s‑a ridicat de la pământ la… Ambasada SUA din Bucureşti. Rezultatul: invenţia a fost şi aceasta furată şi brevetată în 1962 de Wendell Moore („specializat” deja!), iar inventatorul… a fost arestat de Securitate pentru că ar fi dorit să fugă din ţară cu aparatul său…

Justin Capră mai este şi realizatorul celui mai mic autoturism din lume, „Soleta”, care consumă … 0,5l/100 km şi al unei motorete unică în lume ce funcţionează cu acumulatori (37 kg, 30 km/h, 80 km autonomie cu o încărcare).

‑ Mihai Ruşeţel a inventat motorul cu apă! „Cazul Ruşeţel”, este elocvent pentru geniul românesc dar şi pentru „talentul” cu care ne risipim forţele şi putem să ne pierdem valorile. Proiectul a fost depus la OSIM în 1980 şi a fost brevetat în …ianuarie 2001. Până atunci, Securitatea l‑a şicanat pentru refuzul de a cesiona invenţia statului, iar în februarie 1990, precaut, el a refuzat angajarea ca şi consilier tehnic la „Mercedes” (2.500 DM lunar) pentru a nu pierde, eventual, proprietatea invenţiei… Motorul său se bazează, ca principiu de funcţionare, pe „cazanul Traian Vuia”, invenţie folosită încă la locomotivele Diesel‑electrice pentru încălzirea vagoanelor. Poate fi utilizat în domeniul transporturilor terestre şi navale, în locul turbinelor din termocentrale, şi chiar a centralelor termoelectrice.

În lume, mai există două brevete în domeniu (Japonia şi SUA), dar acestea nu depăşesc nivelul locomotivei cu aburi, necesitând combustibil solid sau lichid. „Motorul Ruşeţel” foloseşte drept combustibil doar apa, şi are dimensiunile unui motor de Dacie, sursa de energie iniţială fiind o banală baterie de maşină. Datele tehnice preconizate de a patra sa machetă (10 l/100 km consum de apă, 70 km/h viteza maximă) pot fi îmbunătăţite la realizarea prototipului: un motor cu apă montat pe o Dacie 1310. Directorul general al Uzinelor Dacia, ing.Constantin Stroe, care cunoaşte acest proiect chiar din 1980, a afirmat că este dispus să ajute inventatorul cu orice are nevoie pentru realizarea prototipului şi a declarat, încântat. „Reuşita ar fi un miracol, şi cred că în asemenea caz ar trebui să se inventeze pentru acest om Premiul Super‑Nobel”.

vineri, 17 august 2012

Un articol din Formula As nr 989/2011 despre Nicolae Tesla, românul

* Il considera de-al lor si sarbii, si croatii, si americanii, si romanii. Caci cine nu s-ar mandri cu un geniu despre care se spune ca a fost cel mai mare inventator al veacului 20? S-a nascut acum 155 de ani, intr-un sat, azi, croat, dar locuit secole de-a randul de vlahi. Ascunsa indaratul unui cimitir vlahesc, la umbra unei superbe biserici ortodoxe, casa copilariei lui Tesla isi astepta demult adevarata poveste. V-o spunem noi. Am fost pe urmele ei si am aflat adevarul. Marele Tesla a fost roman *

Furtuna si lumina

Incepuse sa se insereze de-a binelea. Potop de nori se adunasera peste Biserica "Sf. Petru si Pavel" din Smiljan. Starnit pe neasteptate, din patru zari, un vant cumplit parea sa rupa temeliile lumii. Sa tot fi trecut de 10 seara, cand fulgerele prinsera a taia cruci de foc prin desisul noptii. Trasnetele luminau turla bisericii si ferestrele casei preotului Tesla, acoperind cu sunetul lor suspinele de suferinta ale Gicai. Caci sus, la etaj, intr-o odaita din vreme pregatita, nevasta preotului Milutin Tesla se zbatea in chinurile facerii. Daduse deja viata la trei copii, dar nasterea aceasta era mai chinuitoare

decat toate. Statea sa bata de miezul noptii, si toate sfortarile Gicai se dovedisera in zadar. In zadar se ruga preotul Milutin, in zadar erau indemnurile pricepute ale moasei. "Inca o data, inca o data, Gica, scumpa mea!". Intr-un tarziu, exact la miezul noptii, un fulger lumina fereastra, ca ziua in amiaza mare, apoi un tunet strasnic zgudui clopotul bisericii, ce prinse a bate indelung. Gatuita de emotia grelei nasteri, moasa Jasna tremura toata cand, printre tunete si fulgere, i-l aduse Gicai la piept pe micul Nikola.

Biserica din Smiljan cu noua turla

"Tare ma tem ca va avea o viata zbuciumata, la ce vreme e afara, scumpa mea. Sa ne rugam pentru el! Va fi un fiu al furtunii...", rosti femeia soptit, pentru ca vorbele sa nu-i fie auzite de preot. "Nu, Jasna, nu! Nikola va fi un fiu al luminii!", i-a raspuns Gica, privindu-si senina si fericita mandretea de baietel.



Omul care a inventat secolul XXI

Si, intr-adevar, un fiu al luminii avea sa fie Nikola Tesla. Inovatiile sale au uimit pe toata lumea. Inca de tanar, a adus contributii colosale in domenii ca electricitatea, radioul, motoarele si alte tehnologii fara de care lumea de azi ar fi de neinchipuit. Cat despre experimentele sale legate de comunicarea la distanta, fara fir, genialitatea lui ne e tuturor la indemana, minut de minut, cand vorbim la telefonul mobil, cand trimitem un fax, cand ascultam radioul sau cand butonam telecomanda televizorului. La baza tuturor acestor ingenioase inventii stau intuitiile, gandurile si munca istovitoare a lui Nikola Tesla. Lista inventiilor sale e atat de lunga, iar efectele acestora asupra vietii omului modern atat de raspandite, incat, ca sa nu se lungeasca prea mult cu vorba, cand discuta despre realizarile lui, biografii spun, simplu si la obiect, ca "Nikola Tesla a inventat secolul XXI".
I s-a oferit Premiul Nobel, dar l-a refuzat. Gloria desantata a epocii interbelice i-a fost, desigur, la indemana, dar Nikola a preferat asceza in chiar inima tumultuoasa a Americii, la New York. Putea deveni un magnat, cele 700 de brevete de inventie l-ar fi indreptatit la huzur financiar, dar a trait simplu, singur si modest, la etajul 33 al hotelului New Yorker din Manhattan, umplandu-si linistea cu ideile sale mereu revolutionare sau cu viziunile acelea teribile, coplesitoare, ca fulgerele din noaptea in care se nascuse.

Fiul luminii


Cand nu muncea, gandul ii statea numai si numai la porumbei. Era deja octogenar, in anii '40, dar nu era zi sa nu iasa in parc si sa stea cu porumbeii lui dragi, sa le vorbeasca, sa-i mangaie si sa-i hraneasca. Cand, dupa un grav accident de masina, nu s-a mai putut misca multa vreme, iarasi nu era zi de la Dumnezeu, ca un curier sa nu bata timid la usa de hotel a marelui Tesla, pentru a lua de la el seminte pregatite cu migala ca sa le duca porumbeilor din parc. Iubea porumbeii ca pe ochii din cap. Acolo, in indepartata America, erau singurele fapturi care ii mai aduceau aminte de anii copilariei sale de la Smiljan. Smiljanul vlahesc din Croatia de azi, cu casa parinteasca din spatele bisericii ortodoxe, cu paraul siroind chiar pe sub gardul gradinii sale, Smiljanul copilariei sale, plin de oi, de gaini si de gaste. Si de nelipsitii porumbei care-l asteptau pe malul apei, dimineata de dimineata, cand se pregatea sa porneasca spre scoala.

Raiul pe pamant

Smiljanul lui Tesla se deschide ca un paradis pe dreapta autostrazii, imediat ce iesi din nesfarsitul cordon de tuneluri intunecoase ce traverseaza muntii saracaciosi - numai piatra seaca - ai Croatiei. Dar Smiljanul e altceva! Un paradis ratacit intre munti. Un spatiu verde si manos, aurit de lumina toamnei, inconjurat de dealuri line. Si casele sunt altfel, inalte, solide, cu acoperisuri tuguiate de tigla, cu multa lucratura de lemn si cu suri acoperite cu sita. Gospodarii taranesti ca-n Vrancea sau Apuseni, imagini familiare, stiute, care fac sa-ti bata inima mai tare in piept.

Complexul Nikola Tesla din Smiljan, refacut

Si curtile satului sunt altfel, doldora de animale, cum nicaieri nu mai vezi prin Croatia cea inconjurata de mari albastre si invadata de turisti. Si soarele e altfel, mai prietenos si mai stralucitor, numai bun de prins in piept, langa inima.
Turla bisericii ortodoxe din Smiljan ne indruma, fara tagada, pasii spre casa copilariei lui Nikola Tesla. Azi, biserica e catolica si are clopote noi, inaltate dupa al doilea razboi mondial, singurele lucruri care nu cadreaza cu peisajul. Caci altfel, daca nu ai tine in mana pliante scrise in limba croata, ai putea crede foarte bine ca esti intr-un sat din Romania. In cimitirul vechi de secole, crucile de lemn si-au pierdut numele si stau infundate in pamantul reavan. De acolo, din cimitirul in care isi duc somnul de veci vlahii, cei uitati si stersi de pe fata pamantului, romanii care au tinut treaza credinta ortodoxa pe malurile Marii Mediterane, cu mult inainte de instaurarea catolicismului, se vede intreaga splendoare a Smiljanului.

Cruci vechi in cimitirul vlahilor

Cirezi de vaci si turme intregi de oi pasc pe pasunile dintre nesfarsitele lanuri de porumb. Ogoarele oamenilor sunt desenate frumos si, iarasi, ca nicaieri in Croatia, limitele dintre hotare nu sunt facute din garduri de pietre albe, puse unele peste altele, ci din leaturi de lemn, batute in pari. Aici, in acest rai vlahesc, a copilarit Nikola Tesla, fiul preotului Milutin de la biserica ortodoxa din sat.
Despre prezenta straveche a vlahilor prin partile Smiljanului afli de cum intri in muzeul amenajat in casa in care, la mijlocul secolului al XIX-lea, s-a nascut Nikola Tesla. Infratita cu o fosta sura, care mai miroase inca a fan, locuinta e la doi pasi in spatele vechii biserici ortodoxe, care o desparte de cimitirul "pravoslavnicilor". O casa frumoasa, vopsita intr-un alb luminos, de o simplitate ce transmite o caldura aparte. Un ghid croat asteapta la intrare si, in cuvinte putine, iti explica pasii de parcurs prin labirintul ingenios gandit al muzeului. "E un muzeu modern, mai special. Cred ca fix asa i-ar fi placut lui Nikola Tesla sa fie amenajat aici, la Smiljan", spune.

Un document exploziv

Muzeul Tesla din Smiljan. Documente de exceptie despre prezenta vlahilor in Croatia

Cum intri pe dreapta, in prima incapere, un panou mare, in limba engleza, vorbeste tocmai despre locurile in care s-a nascut si a copilarit genialul inventator. Textul spune, savant, despre organizarea, "la finele secolului al XVI-lea, a unei zone de granita in zona Smiljanului, menita sa apere actualul teritoriu croat si alte teritorii apartinand si ele Imperiului Austro-Ungar de frecventele incursiuni otomane". Zona era locuita de o populatie "cu o dezvoltare sociala distincta de restul provinciei austro-ungare", spune, negru pe alb, textul care te intampina in casa copilariei lui Nikola Tesla. Numai ca acelasi text informeaza cum intentiile militare ale austriecilor au fost blocate de populatia vlaha, care locuia, de cand lumea, in zona insulara a Croatiei. Cunoscuti ca un neam darz, izolat si vesnic nesupus, vlahii ortodocsi le-au cerut austro-ungarilor sa le fie respectat "Jus Vlahorum", "Dreptul Vlah", pe care insusi Imperiul Otoman l-a instituit in favoarea lor. Atunci, austro-ungarii n-au avut incotro: le-au reconfirmat drepturile lor vechi de cand lumea, in schimbul satisfacerii serviciului militar in armata imperiala si, astfel, zona de granita a Smiljanului a devenit o zona granicereasca, cum sunt multe si-n Romania, total deosebita de restul zonelor locuite de croati.

Note pe marginea unui certificat de nastere


Detaliile salii "biografice" a lui Tesla sunt cat se poate de intrigante. Nici un cuvant despre descendenta marelui geniu! "Aceasta prezentare in imagini, cuvinte si sunete vorbeste despre viata si despre mintea stralucitoare a marelui inventator Nikola Tesla (Smiljan, Croatia, 1856 - New York, SUA, 1943)". Atat! Doua localitati, doua tari, doi ani! Pentru ca, mai jos, sa fie impachetata in cuvinte dichisite o justificare stangace: "Personalitatea lui Tesla a atras mereu atentia ca un magnet, dar chiar si azi se stiu foarte putine despre el. (...) Dincolo de toate, Tesla a fost autorul unor inventii exceptionale, un inventator. Un geniu al electricitatii si luminii".
Permanent subiect de controversa in ultimul secol, descendenta lui Nikola Tesla, pe care si-o asuma si sarbii, si croatii, dar despre care nu exista indoiala (dupa cum se arata si-n textul de fata) ca e vlaha, nu a fost nici azi clarificata. Iar muzeul din Smiljan nu face nici cel mai mic efort sa o elucideze. Exista insa un amanunt relevant: pe certificatul de nastere, prezentat pe unul dintre uriasele monitoare din muzeu, scrie clar ca Nicolae Tesla a fost botezat in sanul bisericii ortodoxe. Biserica cea sfanta a vlahilor, care, in imaginile proiectate pe un alt ecran din aceeasi camera a casei parintesti a lui Tesla, apare, in jurul anului 1930, cu turla ei superba, ortodoxa, distrusa in timpul celui de-al doilea razboi mondial si refacuta in forma actuala in 2001, dupa ce intreg complexul memorial Tesla a fost ras de pe fata pamantului in timpul sangerosului razboi sarbo-croat de la inceputul anilor '90.

Vlahii cei frumosi si biserica lor

Turla veche a bisericii ortodoxe arata in imaginile de epoca mai semeata decat insusi dealul Bogdanic, la poalele caruia a fost construita.

Superba sura de lemn, de langa casa natala a lui Tesla

Cu varful sau tuguiat, inaltat peste un turn zdravan, patratos, seamana leit cu biserica de lemn din Albac, din Muntii Apuseni. A fost construita pe la 1700 si ceva, daca e sa dau crezare monografiei satului Smiljan, scrisa in croata, pe care, inainte de plecare, vanzatoarea de la magazinul de suveniruri de la Memorialul "Tesla" m-a imbiat sa o iau, daca vreau sa vad si sa citesc mai multe despre istoria vlahilor de prin partile Croatiei. Vlahii au fost cei care au adus in zona Smiljanului credinta ortodoxa, dar despre stravechile lor biserici nu se stie absolut nimic, scrie Ana Tomljenovic in monografie, lasand sa se inteleaga ca biserica "Sfintii Petru si Pavel" a fost ridicata de vlahi.
Cat de mult tineau vlahii la biserica de la 1700 se vede limpede in imaginile extraordinare pe care le prezinta Ana Tomljenovic in cartea sa. Fotografii realizate la inceputul secolului trecut, cat inca Tesla era in viata, surprins intr-o zi de hram, chiar in fata bisericii ortodoxe "Sfintii Petru si Pavel" din Smiljan. Doi vlahi cu mustati albe, dar inca plini de vigoare, imbracati in costum de sarbatoare. Isi tin pustile lor, de batrani graniceri, la vedere, semn al fortei si curajului cu care s-au tinut neclintiti de neamul lor liber si nesupus, la doi pasi de Mediterana. Au camesi albe, chimire late si vestare batute cu tinte. Femeile lor se arata sfioase in fata aparatului de fotografiat. Stau cu mainile impreunate de emotie, fetele le sunt prelungi si senine, iar baticurile innodate sub barbie. Pe poze scrie si data cand au fost facute: 12 iulie 1904. O zi superba, ca si acum, cu un soare stapan peste tot cerul acela nesfarsit de albastru al Smiljanului.

Gradina cu miracole

Statuia lui Nikola Tesla, in fata casei natale

Ies din muzeu, rasfoind monografia, imbatat parca de lumina orbitoare ce radia mai puternic ca insasi toamna, din fotografiile cu vlahi. Cu abia 100 de ani in urma, vlahii aceia frumosi calcau mandri exact pe aceleasi locuri, in jurul bisericii ortodoxe, starnind curiozitatea fotoreporterilor vremii. Dau pagina dupa pagina si tresar de fiecare data cand, printre atatea cuvinte croate necunoscute, dau peste cate un "vlasi", "vlahe" sau "vlahinja".
La doi pasi de cimitirul cu vlahi, cu fata la paraul Vagancica, e statuia lui Nikola Tesla. O statuie stilizata, frapant de mica pentru omul de aproape 2 metri care a fost Tesla, ca si cum sculptorul ar fi incercat sa prinda in trasaturile si hainele elegante, de savant new-yorkez, ale inginerului emigrat in Statele Unite, trupul firav al copilului Nikola, de pe vremea cand descoperea, in gradina casei natale din Smiljan, toate miracolele lumii acesteia. Miracole pe care, mai apoi, avea sa le transforme in inventii de secol XXI. Intocmai asa mi-l imaginez pe Nikola, mic si firav, la vremea primelor sale viziuni, inainte chiar sa mearga la scoala. Erau viziuni teribile, dese si violente, aparute din senin, pe fondul unei sensibilitati aparte, pe care nimeni nu a putut-o explica pe deplin nici pana in ziua de azi. Uneori avea viziunea obiectelor din casa, chiar in fata ochilor sai, desi era la kilometri distanta de locuinta parinteasca din Smiljan.

Reporteri fericiti: echipa "Formula AS", cautand urme romanesti in Croatia. De la st. la dr.: Catalin Manole, Bogdan Lupescu, Sanziana Pop, Claudiu Tarziu si Ciprian Rus

Iar obiectele acestea erau atat de clare, incat cu greu isi putea da seama micul Nikola daca ele sunt reale sau nu. Cel mai greu ii era insa sa scape de aceste imagini, care persistau minute intregi in fata ochilor sai, fara sa se poata debarasa de ele. Alteori, stand precum statuia de azi in fata casei, micul Nikola avea viziunea materialitatii aerului, simtea energia divina a acestuia sub forma unor luminoase limbi de foc. Incet-incet, cu multa rabdare, Nikola a reusit sa devina prietenul propriilor sale viziuni chinuitoare. A inteles ca ceea ce pentru lumea din jur parea o boala ciudata nu era decat un dar de la Bunul Dumnezeu. Si astfel, ideile sale inovatoare si viziunile sale speciale au devenit una.
La maturitate, ajunsese deja sa controleze mental imaginea propriilor sale inventii. Invartea cu mintea imaginile din fata ochilor sai, pana cand motoarele sau dispozitivele de telecomanda erau perfecte. "Toate inventiile i s-au derulat mental, le-a previzualizat. De asemenea, toate au fost perfectionate, au fost corectate intr-o proiectie mentala atat de reala,
incat niciodata un aparat imaginat de el nu a dat gres. Totul a functionat perfect, fara corectii ulterioare, totul a fost construit fara experimente preliminare. Tesla a facut cunostinta cu tehnica in eter, tehnica pe care a vazut-o descompusa, in detalii, in functiune", spunea celebrul inventator roman Henri Coanda despre Nikola Tesla, geniul despre care nu avea nici o indoiala ca era "roman de-al nostru". Tatal lui Coanda era, se pare, un cunoscut de-al lui Nikola Tesla, astfel ca micul Henri a avut placerea sa-l cunoasca in copilarie pe marele inventator, fata de care a avut intreaga viata un respect extraordinar.

Micul Arhimede

Nikola a locuit in Smiljan doar pana la varsta de 6 ani.

Tesla la varsta senectutii

A urmat aici primul an de scoala elementara, dupa care familia s-a mutat in orasul Gospic, din imediata apropiere, la dorinta expresa a preotului Tesla dupa moartea fratelui mai mare al lui Nikola, Dane, un baiat de o inteligenta teribila si cu niste calitati extrasenzoriale mai dezvoltate chiar decat cele ale mezinului. Moartea lui Dane a fost o lovitura foarte grea pentru Gica si Milutin si avea sa se rasfranga dureros si asupra lui Nikola, care a trait toata copilaria si adolescenta cu obsesia ca nu se va putea ridica niciodata in ochii alor sai la inaltimea genialului Dane. Asta, desi, dupa cum singur marturiseste intr-un volum autobiografic, trecea inca de foarte mic in lumea satului Smiljan drept un baiat foarte destept. "Tu unul nu primesti nimic, pentru ca esti prea destept!", i-a spus intr-o zi lui Nikola un bogatan din Smiljan, care se oprise, intr-o buna zi, pe ulita satului, sa imparta cate un banut de argint copiilor care se jucau acolo. Toti si-au primit banutul, mai putin Nikola...
Dar rasplata inteligentei avea sa i se intoarca insutit. La Gospic, pe cand era elev, i-a uimit pe toti, scotandu-i de la stramtoare pe pompierii care tocmai inaugurau o instalatie de scoatere a apei din rau. In chiar mijlocul pompoasei demonstratii publice, la care asista intreg orasul, pic de apa nu curgea prin furtunele trupelor de interventie! Fara sa fi stiut nimic despre mecanismul de functionare, Nikola a mers direct la furtunul de aspirare, pe care l-a gasit cazut in apa. A intrat el insusi in rau si l-a aranjat, iar apa a tasnit pe data prin furtunele pompierilor, "stropind nu putine haine de duminica din public", dupa cum isi aminteste Tesla cu umor. "Arhimede, alergand gol pe strazile Siracuzei si strigand "Eureka!", cat il tineau plamanii, nu a facut o impresie mai mare decat am facut eu. Am fost luat pe sus de lumea entuziasta. Am fost eroul zilei!", povesteste Tesla, despre unul dintre semnele precoce ale spiritului sau tehnic si inovator.

Dor de Smiljan

La spalat rufe

Nu incape indoiala ca spiritul acesta inovator l-a mostenit de la mama sa, extraordinara Gica Tesla. O femeie fara carte, dar de o inteligenta sclipitoare, creativa si spontana din cale afara, in tot ceea ce facea prin gospodarie. A inventat ea insasi numeroase instrumente utile in bucatarie sau prin gradina, iar Nikola spunea ca ideile ei ar fi avut un destin fantastic daca nu ar fi trait atat de departe de tumultul si de oportunitatile lumii moderne, pe care Nikola avea, insa, sa o infrunte pieptis. Karlovac, Graz, Maribor, Praga, Budapesta si Paris au fost reperele devenirii sale, pana cand, in 1884, a luat drumul Americii, recomandat sa lucreze pentru uzinele lui Thomas Edison. S-a certat la scurt timp cu marele inventator si a pus bazele propriei sale companii, dupa care, in 1891, la 35 de ani, a primit cetatenia americana si s-a stabilit la New York. Acolo avea sa si moara, singur si sarac, considerat de multi in epoca un geniu nebun, animat doar de dragostea pentru porumbeii din Central Park, pe care ii ingrijea zi de zi si pe care, daca erau bolnavi, ii doctorea ore in sir, in camera sa de hotel de la etajul 33.

Graniceri vlahi, in curtea bisericii ortodoxe din Smiljan

Doar ei ii mai aminteau batranului Tesla de zilele luminoase ale celor 6 ani petrecuti, demult, in copilarie, la Smiljan. Smiljanul vlahesc, pe care il evoca atat de cald cand, in memoriile sale, scrie despre momentul mutarii familiei la Gospic. "Schimbarea aceasta a fost ca o calamitate pentru mine. Mi s-a rupt inima cand m-am despartit de porumbei, de gaini si de oi, si de turma noastra magnifica de gaste, care se ridicau spre zari, dimineata, devreme, si se mai intorceau abia seara, la apusul soarelui, de pe campurile manoase ale Smiljanului".
Smiljanul lui Nikola e si acum un loc magic, ca-n evocarea din memoriile sale. Simti spiritul lui Tesla plutind de colo-colo pe deasupra lucrurilor, asemeni porumbeilor care sunt si azi, la un veac si jumatate, nelipsiti, dimineata de dimineata, din curtea vechii biserici ortodoxe, asteptandu-l pe micul Nikola sa porneasca iarasi, sprintar, spre scoala, cu buzunarele doldora de dumicati sterpeliti din bucataria Gicai.

Casa natala si biserica ortodoxa cu turla veche, in jurul anului 1930

Sus, la etajul casei, sunt toate inventiile lui. Un mic atelier cu usa lasata intredeschisa, spre deliciul curiosilor, cat timp savantul face o plimbare pe malul Vagancicai. Doar crucile vechi, din lemn, ale vlahilor din cimitirul "pravoslavnic", par sa fi imbatranit putin. In rest, invaluit ca-ntr-un magic glob de sticla, totul e la fel ca in anii aceia solari, din monografia Anei Tomljenovic, cand vlahii gatiti de sarbatoare stateau sfiosi la poze, in fata bisericii. Inainte de plecarea din Smiljan, mai fac doi pasi prin cimitir, cautand, parca, pe crucile de piatra, chipurile granicerilor vlahi din monografia satului. Cobor apoi, din nou, spre statuia lui Tesla, cat sa mai privesc o clipa peste sat. E o liniste dumnezeiasca, iar aerul straluceste cu solzi de aur, intocmai ca-n viziunile din copilarie ale lui Nikola.

Fotografii de CLAUDIU TARZIU si CIPRIAN RUS